Cornel Galeş, fostul soţ al Ilenei Ciuculete, şi-a petrecut sărbătorile de iarnă alături de blonda Vivi în Asia de sud. Cei doi îndrăgostiţi s-au îmbarcat pe un gigantic vas de croazieră şi s-au bucurat de o vacanţă de vis, potrivit imaginilor pe care bărbatul le-a postat pe pagina sa de Facebook.
Surpriza este însă că într-una din ele pare că cei doi s-au căsătorit în “rit” indian. Fostul soţ al Ilenei Ciuculete şi Viviana au pictate pe frunte câte o pată roşie, denumită în cultura hindusă „bindi” şi care simbolizează uniunea spirituală şi trupească dintre un bărbat şi o femeie. „Bindi” mai este considerat şi ca fiind „al treilea ochi” sau „ochiul magic”, având o puternică încărcătură spirituală, dar în societatea, semnul este similar verighetei la creştini, arătând că femeia respectivă este căsătorită.
Cornel Galeş şi-a trimis naşa în Dubai
Văduvul Ilenei Ciuculete a plătit totul: cazarea, drumul, mâncarea şi distracţiile. Se pare că Galeş este din ce în ce mai darnic, de când relaţia lui cu blonda Vivi a devenit serioasă. Se pare, însă, că expunerea lor a deranjat-o pe naşa lui şi a Ilenei Ciuculete şi că Doina i-ar fi atras atenţia că nu a trecut nici măcar un an de la moartea soţiei lui. Potrivit unor surse apropiate de cuplu, Cornel Galeş ar fi insistat ca naşa lui să o cunoască pe blonda Vivi, de aceea a plănuit această excursie luxoasă în Dubai. I-a oferit acest dar naşei lui, pentru ca aceasta să fie mai înţelegătoare cu el şi să nu-i pună „beţe-n roate” în relaţia cu blonda Vivi.